Ochi verzui…

O rază de soare roșiatic se strecoară în ochii verzui ca o strălucire purtătoare de miracol.
Stătea acolo înmărmurit, ca o stană de piatră, inima lui se sfărâma mistuită de emoții ca cenușa unui imperiu ce mai ieri stăpânea lumea.
O ținea strâns de mână, atât de strâns încât îi provoca durere, o durere ca un spin ce călătorea pe șina spinării până la cord cu un mesaj de dincolo de timpuri…
Ochii verzui-luminoși, mâinile împreunate, una în palma alteia ca într-o prinsoare neînțeleasă, o legătură strânsă ce pecetluia într-un jurământ mut iubirea nerostită, nevăzută…

“Apusul se îneacă încet în albul orbitor al dimineții, mâinile se despart, ochii se deschid, zorii nasc flăcările obliviunii – prefăcuți în praf de stele brațele se desprind pentru totdeauna pierzându-și urmele într-un univers al uitării… “

Azi doar ploaia mai amintește unor ochi verzui amurgul, încleștarea și eternul, amintirea unei clipe atemporale în care li s-au dezvăluit iubirea, viața, moartea și timpul…

Zaharia Mihail-Robert


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s