Când mă voi prăbuși din ceruri în recele pământ, tu să mă prinzi în zbor pe aripile-ți albe…

Când mă voi prăbuși din ceruri în recele pământ, tu să mă prinzi în zbor pe aripile-ți albe,
Cu viul meu cuvânt să îți tremur viață în gând, aproape de al tău piept tu să mă ții aproape!…

Când ploi de lacrimi cădea-vor peste ochi mei închiși,
Tu pe un pat de flori de crin amorul mort să îmi așterni.
Eu cu atingere de frig și îmbrătisări de travertin, palma-ți săruta-voi cu omătul nins de ierni.

Când singură pe lume fără a mea iubire, tu goală și pustie, amară îmi vei rămâne,
În rugi să îți verși jalea, în strigăt gol ranită – amarul și întristarea,
Să știi că te-am iubit cum îndrăgește noaptea luna și în brațe de lumină ea veșnic strânge marea…

Lacrima mea eternă – o rouă cristalină, la geamul tău uda-va-ți chipul nestemat,
Iar dorul meu sfâșietor la sânul tău va naște, în dimineți albastre nemuritoare flori de amarant.
Tu să nu uiți iubirea-mi veșnică, neintinată, ce în seri senine îți lucea în priviri de diamant
Că eu nici după moarte dragostea-mi arzândă, străluce de criant, eu nu ti-am lepădat și n-am înstrăinat!…

Zaharia Mihail-Robert


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s